Dissimilis Doctor Honoris Causa – Prof. univ. dr. Ioan Chiper
Dissimilis Doctor Honoris Causa-Prof. univ. dr. Ioan Chiper (va apărea în următoul număr al Revistei Ex Ponto)
Dissimilis Doctor Honoris Causa
-Prof. univ. dr. Ioan Chiper-
«Eu unul aș scrie pentru istorie următorul epitaf: Nu voi ascunde nimic». Este un citat care i se potrivește atât de bine unuia dintre cei mai mari istorici români contemporani, Ioan Chiper, profesor universitar doctor, decan al Facultății de Istorie a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” și cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București.
Simțul adevărului, analiza și căutarea, dorința de a cunoaște adevărul istoric și de a transmite mai departe studenților, colegilor și tuturor pasionaților de istorie și-au pus amprenta asupra evoluției reputatului istoric Ioan Chiper încă de la începutul carierei sale.
Ca student al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Constantin I. Parhon” din București, Ioan Chiper a fost interesat de istorie veche și arheologie. Pasiunea către acestea au determinat și prima legătură, care apoi s-a menținut, cu Dobrogea – șantierul arheologic de la Dinogeția-Garvăn.
La absolvirea Facultății, ca șef al promoției sale, a optat pentru cercetare la renumitul Institut de Istorie al Academiei „Nicolae Iorga”. Interesul tânărului istoric a mers către istorie contemporană, din fericire pentru istoriografia românească așa cum ne sugerează cuvintele acad. Florin Constantiniu, și aș adăuga eu, spre marea șansă a noastră, a celor care am îmbrățișat această meserie și avut onoarea să beneficiem de atenţia şi îndrumarea profesorului Ioan Chiper, mereu gata să ajute şi dispus să ofere din stiinţa sa.
Opera profesorului Chiper, care însumează foarte multe monografii, tratate, studii, etc., reprezintă rodul unei munci de o viață în care s-au îmbinat într-un chip armonios pasiunea pentru istorie și rigoarea, simțul critic și măsura, talentul și erudiția. Dintre aceste foarte numeroase contribuții ale istoricului Ioan Chiper la istoriografia românească aș menţiona aici o parte: (monografii, tratate) – Contemporary Epoch, 1919-1944, în vol. Chronological History of Romania, Bucureşti, 1972 (coautor); Istoria poporului român (sub redacția acd. Andrei Oțetea), București, 1970, (coautor); reditare în limba română (1971); ediții Italia (1971, 1976); S.U.A. (1974); Iugoslavia, Japonia (1977); Enciclopedia istoriografiei românești, București, 1978 (coautor); România în anii celui de-al doilea război mondial, vol. I, București, Editura Militară 1989 (coautor); Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane, 1944-1947, Bucureşti, 1993 (coautor); Contested teritorries. Border disputes at the Age of the Former Soviet Empire (ed. Thuomas Forsberg), series-Studies of Communism in Transition, Adelshort-Great Britain, Vernon-U. S.A., 1995 (coautor); Autoritäre Regime in Ostmittleuropa 1919-1944 (ed. Oberlander ș.a), Mainz, 1995 (coautor); Misiunile Vîşinski în România. Din istoria relaţiilor româno-sovietice, 1944-1946. Documente secrete, INST, Bucureşti, 1997 (coautor); Cazul Ştefan Foriş. Lupta pentru putere în PCR de la Gheorghiu-Dej la Ceauşescu. Documente, 1940-1968, Bucureşti, 1999; România şi Germania nazistă. Relaţiile româno-germane între comandamente politice şi interese economice (ianuarie 1933-martie 1938), Bucureşti, 2000 – Premiul Academiei Române; Instaurarea regimului Ceauşescu. Continuitatea şi ruptură în relaţiile româno-sovietice, Bucureşti, ISNT, 2003 (coautor); Istoria Senatului României, Bucureşti, Monitorul Oficial, 2004 (coautor); (studii) - Relații româno-germane în 1933, în „Studii”, tom 21/1968, 4, pp. 715-735; L’éxpansion économique de l’Allemagne nazi dans les Balkans: objectives, méthodes, resultats ( 1933-1939), în „Studia Balcanica” (Sofia), 7, 1973, pp. 121-127; Atitudinea Germaniei față de problema unirii Transilvaniei cu România (1918-1919), în „Revista de istorie”, tom 31/1978, nr. 11, pp. 2065-2074; Cel mai vechi sigiliu în limba română, în „Magazin istoric”, an XIV (1980), nr. 2 (155), pp. 6-8; La situation politique de Roumanie au printemps et á l’été 1944 (à la lumiere de documents allemangs), în „Revue Roumaine d’Histoire”, tome 23 (1984), nr. 3, pp. 210-225; Dans le coulisses de l’adversaire: la capacité de reaction de l’Allemagne nazi face à la situation de Roumanie (été 1944), în „Revue Roumaine d’Histoire”, tome 24(1985), 1-2, p. 125-135; Al III-lea Reich și Nicolae Iorga: proiecte de presiuni și influențare a savantului, în „Revista istorică”, tom 2, nr. 1-2, pp. 73-84; La France et le système régional d’alliance de la Roumanie au milieu des annés ’30. Convergences et divergences, în „Revue Roumaine d’Études Internationales”, tome 24 (1990), 3-4, pp. 203-211; Diplomaţia română în anul 1941: obiective, metode, mijloace (I), „Revista Istorică”, tom II, nr. 3-4, pp. 121-135; Disputa pentru Balcani: interesele Germaniei şi Uniunii Sovietice la Dunărea Maritimă şi relaţiile româno-sovietice (septembrie-decembrie 1940), „Revista Română de Studii Internaţionale”, nr. XXVI, nr. 5-6 (121-122), pp. 315-333; Conjunctura semnării armistiţiului de la Moscova, „Revista Istorică”, tom V (1994), nr. 9-10, pp. 891-898; The Stalinist Model of Romanian’s Sovietization, „Totalitarianism Archives”, vol. IV-V, nr. 13-14, Winter-Spring, pp. 130-177; The Impact of Russian-German Relations and the Historical Evolutions of Romania, în „Idees politiques et mentalités entre l’Orient et Occident. Pologne et Pays Roumaine au Moyen Âges à l’Époque Moderne” (sur la redaction de Janusz Jarnowski), Instytut Historii PAN, Warszawa, pp. 127-134; Documente privind poziţia conducerii URSS faţă de revoluţia română, 23-24 decembrie 1989, în „Clio 1989”, an I, nr. 1-2; The Little Entente and the Versailles System. Concord and Discord at the Crucial Time (1935-1937), în vol. Czechoslovakia and Romania in the Versailles System, ed. Oldrich Tüma and Jiri Jindra, Institute for Contemporary History of the Academy of Science of the Czech Republic, Praga, 2006, pp. 131-138; 2007, Atitudinea S.U.A în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial faţă de problema frontierei româno-bulgare în Dobrogea, în volumul „Români şi bulgari. Provocările unei vecinătăţi”, coord. Mariana Cojoc, Floroin Anghel, Magdalena Tiţă, Bucureşti, Cartea Universitară, pp. 319-334.
Cercetarea istorică s-a îmbinat într-un mod fructuos în cariera istoricului Ioan Chiper cu activitatea didactică. La Facultățile de Istorie din cadrul Universității din București, Universității Creştine „Dimitrie Cantemir” din București și Universității „Ovidius” Constanța, profesorul Ioan Chiper a predat de-a lungul anilor și predă în continuare cursuri din domeniul principal de activitate știinţifică al domniei sale, Istoria contemporană a românilor și universală, Istoria relaţiilor internaţionale în sec. XX-XXI, precum: Istoria contemporană universală; Marile puteri şi sud-estul Europei în prima jumătate a secolului XX; Relaţiile româno-germane, 1933-1944; Sovietizarea Europei Central-Orientale şi de Sud-Est şi geneza evoluţiei unităţii europene; Politica SUA în Mediterana Orientală şi Balcani de la Neutrality Act la Doctrina Truman; Politica europeana a URSS, 1917-1991; Evoluţia centrelor de putere în politica internaţională în sec. XX; Politica externă americană: de la izolaţionism la globalism, 1919-1949; Problema germană în lumea postbelică din 1945 şi până în prezent; Istoria relaţiilor internaţionale.
Deci, nu doar Dinogeţia, de care profesorul Ioan Chiper îşi aminteşte cu emoţie, ci şi cursurile predate la Universitatea „Ovidius” Constanța, participările consecvente la conferinţe şi sesiuni ştiinţifice, calitatea de membru în organizaţii cultural-ştiinţifice, participarea în diferite comisii pentru grade didactice, comisii doctorale sau proprii doctoranzi constănţeni, au creat legătura continuă şi specială a profesorului Ioan Chiper cu Dobrogea şi tot ceea ce reprezintă aceasta – istorie, oameni, fapte.
Numele prestigiosului istoric Ioan Chiper a mers dincolo de graniţele României, fiind recunoscut ca unul dintre specialiştii importanţi. Bursier al Fundaţiei bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt şi Fulbright, membru fondator şi organizator al Institutului româno-german de masterat cu profil interdisciplinar (constituit cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi DAAD), fiind responsabil pentru segmentul istoric, membru fondator al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, Membru al Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde e.v. Heidelberg/ sediul Schloss Hornack, Guldsheim/Neckar, R.F.G, secretar pentru istorie-arheologie al Clubului Humboldt din România, vice-preşedinte al părții române a Comisiei bilaterale a istoricilor din România și Federația Rusă (1993-2006 secretar științific), participând adeseori la simpozioane, conferinţe şi congrese ştiinţifice internaţionale (Viena – 1992; Bruxelles – 1993; Sofia – 1971, 1982, 2001, 2006; Praga – 1969, 2003; Opocino – 1993, Kerimäki/Finlanda – 1993; Berlin – 1973, 1995, 1999; Essen – 1981; Trier – 1981; Potsdam – 1981; Stuttgart – 1985; Lambrecht – 1993; Vilnius – 1999; Chişinău – 1991, 1993; Varşovia – 1973, 1980, 1999; Lincoln, New York – 1988; Budapesta – 1971; Moscova, Sankt Petersburg/Leningrad – 1970, 1972, 1974, 1986, 1991, 1992, 1993, 1994, 1996, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007; Beijing – 2009) sau lucrând în arhive din Belgia, Bulgaria, Italia, Cehoslovacia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia, S.U.A şi Federaţia Rusă) profesorul Ioan Chiper, cu probitatea, sagacitatea şi rigoarea caracteristice, a devenit o prezenţă dorită şi obişnuită în mediile ştiinţifice internaţionale.
Cunoscându-şi aşadar prea bine valorile, Facultatea de Istorie a Universităţii „Ovidius” Constanța a decernat, la 16 mai 2009, titlul de Doctor Honoris Causa prof.univ.dr. Ioan Chiper, o realizare admirabilă a instituţiei dobrogene de învăţământ, pentru care îi adresăm cuvenite congratulaţii.
Nu aş putea finaliza scurta mea expunere, pe care am avut onoarea să o fac unei personalităţi căruia ar trebui să i se dedice mai mult, dacă nu aş spune că simplitatea şi modestia îi sunt specifice profesorului Ioan Chiper, şi cunoscându-l ştiu că-mi va fi iertată cutezanţa de a-i fi adus binemeritate laude doar pentru că are o mare înţelegere pentru oameni şi bunele intenţii.
drd. Magdalena Tiţă
PRIMA SESIUNE ANUALĂ A ASOCIAŢEI „DOBROGEA-ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE” CONSTANŢA
VOLUMUL “ROMÂNI ŞI BULGARI. PROVOCĂRILE UNEI VECINĂTĂŢI” A FOST LANSAT ÎN OCTOMBRIE 2007 LA INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” BUCUREŞTI
*ARGUMENT
1 ianuarie 2007, respectiv momentul apartenenţei depline la spaţiul de securitate şi stabilitate euro-atlantic, reprezintă şi nu reprezintă o ipostază inedită pentru România şi Bulgaria, două ţări vecine pentru care acest atribut, vecinătatea, presupune, la ora actuală, un avantaj, dar şi o provocare.
Împărţind, pentru aproape o jumătate de secol, aceeaşi postură geopolitică, de membre ale fostului bloc comunist satelitar Moscovei, România şi Bulgaria s-au găsit după anul 1990, în pofida convergenţei şi similarităţii evoluţiilor socio-economice şi politice, într-un veritabil paradox istoric.
Pe fondul lipsei unei comunicări reale între cele două popoare, despărţite doar de fluviul Dunărea, care a reprezentat, în funcţie de conjuncturile istorice, atât o barieră, cât şi o punte de legătură, al persistenţei stereotipurilor istorice, a capcanelor alterităţii, inclusiv prin tendinţa excesivă de raportare la „celălalt”, vecinătatea a constituit, în principal, o sursă generatoare de controverse, dintre care cel mai pregnant s-au evidenţiat cele din domeniul istoriografic, armă preferată, în mod tradiţional, de decidentul statal, atât de la Bucureşti, cât şi de la Sofia, pentru susţinerea unor „interese naţionale” intangibile.
Din acest punct de vedere, pornind de la experienţa istorică a multietnicităţii şi multiculturalismului specifică arealului nord-dobrogean, prezentul demers editorial îşi propune să valorifice, cu argumente de ordin ştiinţific, cele mai noi contribuţii ale istoriografiei româneşti interesate de problematica sud-est europeană pe relaţia cu Bulgaria, încercând a reprezenta un moment de relansare a perspectivei asupra istoriei comune.
Lucrarea de faţă, fără a avea pretenţia unei cercetări exhaustive a relaţiilor româno-bulgare, încearcă să deschidă seria unui nou mod de abordare istoriografică a problemei.
Structurată în cinci capitole, fiecare abordând o perioadă istorică distinctă, lucrarea, singura cu o temă de acest gen care tratează relaţiile raporturile româno-bulgare din Evul Mediu şi până în prezent, aduce în prim–plan unele dintre cele mai actuale teme istorice în relaţiile bilaterale, încercând realizarea unei radiografii obiective şi incomode a istoriei sud-est europene, prin:
– distanţarea, cu argumente ştiinţifice, de interpretarea tradiţională, exclusiv etnicistă şi naţionalistă, a istoriei comune, având la bază prejudecata conform căreia etnicitatea este o categorie obiectivă, iar sub un anumit etnonim ar trebui să se ascundă o „rasă pură”;
- sublinierea premiselor complexe ale naţionalismului specific acestui spaţiu, precum şi a influenţelor exercitate de acesta asupra evoluţiei raporturilor de vecinătate încă din cursul secolului al XIX-lea, cu implicaţii considerabile la nivelul deciziei statale de ambele părţi ale Dunării;
- explicarea, raportat la mentalităţile şi imaginarul epocii, a mecanismelor relevante ale deciziei strategice de o parte şi de alta a Dunării, care au condus la angrenarea celor două ţări în conflictele regionale şi mondiale, cu asumarea consecinţelor pentru România, în plan regional, a acestor decizii;
- accentuarea realităţii istorice a multietnicităţii şi multiculturalismului arealului nord-dobrogean, remarcabilă îndeosebi după integrarea Dobrogei de Nord în arealul naţional-statal românesc, precum şi a valenţelor sale europene drept model pentru convieţuirea interetnică dintre populaţia majoritară şi minorităţile naţionale.
Pornind de la aceste coordonate, volumul reliefează aportul semnificativ al statului medieval Ţara Românească, continuând o tradiţie politică mai veche, la menţinerea şi dezvoltarea poziţiilor ortodoxismului la sudul Dunării, în perioada dominaţiei otomane, realizându-se, astfel, o misiune istorică în beneficiul popoarelor balcanice, între care şi cel bulgar; contribuţia majoră a României, în anumite momente chiar decisivă, la emanciparea naţională a bulgarilor, prin demersurile sale consecvente, de-a lungul întregii epoci moderne, de susţinere, atât la nivel politico-diplomatic, cât şi la nivelul opiniei publice, a principalelor evoluţii istorice înregistrate de ţara vecină în această perioadă; eforturile depuse de ţara noastră, în perioada interbelică, pentru edificarea unei securităţi colective în Europa de Sud-Est, împotriva tendinţelor revanşarde şi revizioniste ale statelor din regiune, învinse în primul război mondial (1914-1918), care au determinat, la începutul celui de-al doilea război mondial, provocarea amestecului puterilor străine în reglementarea problemelor bilaterale, cu efecte negative pentru ambele ţări vecine.
Reţine atenţia, între altele, creionarea jocului subtil al proiectelor naţional-identitare ale celor două ţări vecine, îndeosebi studiul de caz asupra contribuţiei româneşti în crearea Balcicului, în cadrul unui proiect naţional-identitar de mare anvergură, recunoscut ca atare de către contemporani, „construit” în jurul personalităţii deosebite a Reginei Maria a României, abordat prin prisma istoriei mentalităţilor şi a imaginarului.
Nu în ultimul rând, volumul susţine, cu date istorice, realitatea existenţei românilor pe teritoriul Bulgariei încă din epoca modernă, atât la Sofia, cât mai ales în oraşele riverane Dunării şi reliefează, pornind de la studiul unor documente istorice inedite, dimensiunea, caracterul şi efectele politicii de deznaţionalizare şi asimilare, derulate de către autorităţile bulgare la adresa etnicilor români, realitate istorică care nu îşi găseşte locul în prezentul european al regiunii.
Coordonatorii