A II-A SESIUNE ȘTIINȚIFICĂ A ASOCIAȚIEI „DOBROGEA – ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE” CONSTANȚA

Asociaţia „Dobrogea – istorie şi civilizaţie” organizează în perioada 26-28 noiembrie 2009, la Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie Constanța, în contextul apropiatei sărbătoriri a zilei naţionale a României, cea de-a doua sa sesiune anuală. Organizată  în colaborare cu Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie Constanța și Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Constanța, manifestarea dedicată istoriei Dobrogei şi geopoliticii Mării Negre, include, similar primei sesiuni anuale şi o masă rotundă consacrată românilor din afara graniţelor. În cadru celor trei secţiuni vor fi prezentate aspecte definitorii ale evoluţiei istorice a spaţiului dintre Dunăre şi Mare, cu multiple valenţe, şi vor fi abordate aspecte ale evoluţiei comunităţilor româneşti din afara graniţelor.
Cea de-a doua sesiune anuală a Asociaţiei, manifestare ce se doreşte a deveni una tradiţională în peisajul cultural-ştiinţific dobrogean, se va bucura de prezenţa unor reputaţi specialişti în domeniu precum acad. Dan Berindei, prof. univ. dr. Constantin Hlihor, prof.univ. dr. Gheorghe Dumitrașcu, dr. Ovidiu Cristea, director al Institutului de Istorie “Nicolae Iorga” , prof.univ.dr. Ion Stanciu, prof. univ. dr. Daniela Buşe, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” Bucureşti, prof. univ. dr. Marian Cojoc, pro-rector al Universităţii  “Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, Univ. “Ovidius” Constanţa, a diplomaţilor de carieră prof. univ. dr. Dumitru Preda şi prof. univ. dr. Alexandru Ghişa, a reprezentanţilor Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, precum şi a liderului Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria “AVE”, Ivo Filipov Gheorghiev.
Manifestarea se adresează tuturor celor interesaţi de istoria şi valorile culturale ale spaţiului dobrogean, temele abordate facilitând înţelegerea evoluţiei acestei provinicii istorice româneşti, în context naţional şi internaţional.
Deschiderea oficială a sesiunii va avea loc joi, 26.11.2009, orele 15.00, la sala Ovidius a Muzeului de Istorie Naţională și Arheologie Constanța. Lucrările sesiunii vor continua vineri, 27.11.2009 și sâmbătă 28.11.2009.

Asociaţia „Dobrogea – istorie şi civilizaţie” a organizat în perioada 26-28 noiembrie 2009, la Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie Constanța, în contextul sărbătoririi  zilei naţionale a României, cea de-a doua sa sesiune anuală. Organizată  în colaborare cu Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie Constanța și Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Constanța, manifestarea dedicată istoriei Dobrogei şi geopoliticii Mării Negre, a inclus, similar primei sesiuni anuale şi o masă rotundă consacrată românilor din afara graniţelor. În cadru celor trei secţiuni au fost prezentate aspecte definitorii ale evoluţiei istorice a spaţiului dintre Dunăre şi Mare, cu multiple valenţe, şi au fost abordate aspecte ale evoluţiei comunităţilor româneşti din afara graniţelor.

Cea de-a doua sesiune anuală a Asociaţiei, manifestare ce se doreşte a deveni una tradiţională în peisajul cultural-ştiinţific dobrogean, s-a bucurat de prezenţa unor reputaţi specialişti în domeniu precum acad. Dan Berindei, prof. univ. dr. Constantin Hlihor, prof.univ. dr. Gheorghe Dumitrașcu, dr. Ovidiu Cristea, director al Institutului de Istorie “Nicolae Iorga” , prof.univ.dr. Ion Stanciu, prof. univ. dr. Daniela Buşe, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” Bucureşti, prof. univ. dr. Marian Cojoc, pro-rector al Universităţii  “Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, Univ. “Ovidius” Constanţa, a diplomaţilor de carieră prof. univ. dr. Dumitru Preda şi dr. Alexandru Ghişa, precum şi a liderului Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria “AVE”, Ivo Filipov Gheorghiev.

Manifestarea se adresează tuturor celor interesaţi de istoria şi valorile culturale ale spaţiului dobrogean, temele abordate facilitând înţelegerea evoluţiei acestei provinicii istorice româneşti, în context naţional şi internaţional.

Deschiderea oficială a sesiunii a avut loc joi, 26.11.2009, orele 15.00, la sala Ovidius a Muzeului de Istorie Naţională și Arheologie Constanța. Lucrările sesiunii au continuat vineri, 27.11.2009 și sâmbătă 28.11.2009.

Din partea mass-media au participat ziare  şi posturi de radio constănţene cărora le mulţumim pe această cale.

http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/actualitate/dan-berindei-oaspete-de-seama-al-asociatiei-dobrogea–istorie-si-civilizatie-galerie-foto-45738.html

http://www.cugetliber.ro/1259186400/articol/52143/sesiunea-anuala-a-asociatiei-dobrogea–istorie-si-civilizatie8221-la-muzeul-de-i/

http://www.telegrafonline.ro/1259186400/articol/104232/istoria_dobrogei_si_geopolitica_marii_negre.html

http://www.constantaonline.ro/stiri/educatie/prima-sesiune-anuala-a-asociatiei-dobrogea-istorie-si-civilizatie-constanta.html


Leave a Reply




*